Cu ochii oriunde, numai la tine NU.

Am ieșit la restaurant  iubire,sa ne întrebăm cum este să mai trăim încă o zi în indiferență și telefon.

Am ieșit la restaurant iubire, să vedem cum este să butonăm un telefon și aici căci în casă o facem de atâția ani.

Am ieșit la restaurant iubire, să socializăm cu cei din online căci de tine m-am săturat amarnic dar nu am încotro.

Am ieșit la restaurant iubire, să îți arăt ca și aici te pot ingnora la fel de bine ca și acasă, sau oriunde mergem.

Am ieșit la restaurant iubire, să îți fac pe plac căci eu nu voiam să ies, dar de gura ta am făcut-o….

Am ieșit la restaurant iubire, sa postez o poză la story cu ce mănânc și să arăt lumii cat  de fericită sunt cu tine….

Am ieșit la restaurant iubire, sa tac din gură o oră și să mă uit în telefon căci nu mai suport să te aud.

Am ieșit la restaurant iubire, să dăm bună ziua oamenilor din local și cam atâta….

Cam  așa trăiesc cam 80% din cupluri, familie, prieteni, amici, într-o deconectare teribilă, nu mai au ce să își mai spună căci află totul de pe story, copii sunt blocați în tablete iar părinții în probleme și griji, totul este o rupere de legături dintre creier, empatie și emoție.

Ce contează… te-am scos la restaurant fi fericită…..

Cunoaște-te pe tine însuți. 

Știi la ce mă gândeam zilele astea?

La casa mea, acum 3 ani mi-am achiziționat o garsonieră, eram în culmea fericirii știind ca mă voi apuca de un proiect atât de mare și anume, decorarea și mobilarea casei mele.

Am avut zile la rând făcând schițe la mobilă, la unde vine tabloul, unde vine veioza, ce dimensiune va avea frigiderul ce draperie voi pune... Datorită  faptului ca este o garsonieră trebuia să fac tot posibilul să intre un penthouse în 17mp, sună ireal,nu? Ei bine nu și pentru mine, chiar am reușit.

Am reușit să fac o schiță ideală în cât să am multe spații de depozitare dar cu toate astea să fie și un spațiu curat și aerisit vizual.

Am optat pentru un șifonier imens, la început am zis ca este prea mic pentru câte lucruri am, se dovedise  a fi perfect asta dacă nu mai cumpărăm nimic toată viața.

Și cum eram o împătimit a genților, și a hainelor era clar ca nu mă voi opri prea curând.

Timpul trecerea iar eu vedeam ca pe zi ce trece am doar un corp și un dulap plin cu haine, prea multe haine pentr un singur om. Îmi era și greu să mă despart de ele, fiecare avea câte o însemnătatea și fiecare avea ceva care îmi plăcea, dar cel mai mult aveam un atașament sever de acele lucruri, până într-o zi în care ascultând un podcast, acea persoană mi-a luminat calea, spunând ceva ce mie personal mi-a apăsat un buton.

“ Nu te identifica cu lucrurile tale, fi separat de ele”

Din acea zi am început să văd altfel lucrurile materiale, atunci mi-am dat seama că cumpăram haine și obiecte dintr-o lipsă, și nu dintr-o nevoie, voiam să umplu alte goluri doar pentru câteva clipe.

Ți s-a întâmplat  să îți dorești un obiectat atât de mult dar fără să ai nevoie de el, și acel obiect să îți aducă fericirea? Ei bine da, ne aduce fericirea dar doar atunci  pe moment, după 2 zile nu mai există, mai ca este și aruncat printr-un dulap.

După acea perioadă începusem să fac săptămânal curat și să dau din haine, aveam în jur de 17 perechi de blugi, la mine în șifonier găseai orice, era un mini mall, de la exces de haine pane la exces de cosmetice toate doar să fie, să arate frumos. Înțelegând cauza excesului, începusem să dau jos toate tiparele pe care societatea mi-le insuflase, zi după zi începusem să dau totul, tot ce nu atingeam în decurs de o lună, era donat sau dat cunoștințelor, cu fiecare lucru care ieșea din casa mea, parcă simțeam cum iese ceva și din mine, nu mă mai simțeam “dependentă” mă simțeam liberă.

Din acea zi am redus totul de la a avea nevoie la a fi necesar. Acum mă pot duce într-un mall și să ies fără niciun produs, pur și simplu nu mai cumpăr lucruri de care nu am nevoie, mă pot debarasa ușor. Am ajuns de la 17 perechi de blugi la o garderobă minimalistă, formată din 5 tricouri și 7 perechi de pantaloni, mi-am dat seama ca îmi făceam niște griji inutile începând cu “ cu ce mă îmbrac” când ai prea multe nu vezi frumosul din tot, vezi nimicul din prea multul pe care îl ai. Așa ca mai gândește te odată de ce vrei să îți iei a 10 geantă? Dintr-o lipsa? Dintr-o nevoie sau dintr-o validare a celorlalți?

Ulterior mi-am dat seama ca garsoniera mea era foarte spațioasă și ca multitudinea spațiilor de depozitare acum îmi este inutila.

M-am rezumat la 5 rafturi din dulap, acum când îl deschid este gol, mă gândesc serios să îl dau căci ocupă spațiul degeaba. În agitate nu vei gândi niciodată limpede, ia-ți timp și vezi ce este prea plin în tine.

Savoarea vieții.

Dacă nu știi să razi din orice lucru mărunt, dacă nu știi să privești totul cu bucurie și cu armonie, dacă nu știi să dai uitării răutatea și dușmănia, să știi că viața aici pe pământ este grea și lungă, este o agonie veșnică, fără scăpare.

Învățați că ni s-a dat doar o viață în acest corp și în acesta minte, e ca și când ai fi primit prăjitura mult dorită, aceea bine însiropată la care băteai de fiecare dată când o vedeai în vitrină, și în loc să o savurezi tu o mănânci.

Savurați fiecare zi a vieții, nu te raporta la viața ca la un necaz, substrage din mintea ta tot ce-i rău si vindecă.

Vei înțelege cândva de ce prăjitură și viața se savurează! 

Lumea și liniștea ei. 

De copil am trăit în lumea mea, unde se dansează și se cântă, unde totul este roz. Ei bine am ajuns la maturitate și cei drept încă mai văd viață așa, așa cum mi-o pictez eu.

Am avut o vreme când mi-a plăcut să fiu printre oameni, adoram să fie mulțime să aud voci și ca toată lumea să vorbească cu toată lumea, îmi plăcea agitația Bucureștiului, eram parte din ea, ca o agitate din București la oră 17:00.

Așa  am fost și eu până la vârsta de 27 de ani, nu m-aș vi văzut într-o pădure sau într-o vacanță la munte, m-aș fi dus mereu la lume în mijlocul lumii.

Cu timpul mi-am potolit setea de lume și de agitație, acum sunt în punctul în care 20 de minute in centru orașului mă debusolează complet, sunt un om hiperactiv din toate punctele de vedere, dar cel mai rău sunt în gândire, îți pot gândii 10 lucruri într-un minut, asta se numește tulburare de atenție,este crunt să trăiești cu ea, dar nici fără ea nu m-aș vedea trăind. Probabil de aceea m-am săturat de agitația  urbana, sunt destul de agitată în mintea mea, era prea mult.

Mi-am găsit liniștea în făcut mâncare și curățenie, ieșit singură în oraș și plantând flori, cu timpul realizezi ca te suna doar o singură persoană într-o săptămână, și este perfect. Decât 10 apeluri fără rost mai bine unul cu rost.

Mi-am mai dat seama ca îndepărtând-mă de lume practic m-am apropiat, nu știu cum vine asta. Doar ca acum înțeleg mai bine lumea, înainte căutam să fie mult să fie bogăție, acum îmi este de ajuns unul cu care să știu ca rezonez și înțelege mesajul.

Nu mai îmi pasa cum mă vezi tu, căci mi-am dat seama ca daca eu mă văd bine automat și tu vezi la fel.

Nu ai cum să fi văzut de mulțime altfel de cat te vezi tu, doar atunci când tu nu ești tu, când poți o mască.

De ceva timp văd totul ca în copilărie, roz și bucurie, să știi ca nimic nu mi-a mers prost de 3 ani in coace, am început sa merg pe premisa sunt bucurie, primesc bucurie, și cei drep cu toți omanii cu care am interacționat în ultimii anii, au fost o bucurie.

Mi-am dat seama ca ce am în mine este ce vedeam in exterior.

Fa un joc de imaginație, și ori de câte ori îți vine a critica sau a judeca pe cineva, adu-ți aminte ca te critici și judeci pe tine.

Cel din fața ta este oglinda ta!

Femeia ca un bibelou. 

Sunt femeie și aș vrea să îmi spun opinia despre acest feminism” dus la extrem.

Încep prin a spune ca da, nu ești obligată să faci nimic pentru nimeni, doar pentru tine și pentru alții să faci doar dacă vrei și simți nevoia să faci asta.

Dar, dragele mele, să știi să faci o mâncare o curățenie o haina să o bagi la spălat asta nu te face menajeră, ok. 

Am tot văzut în online femei care spun, “sunt frumoasă” să mă întrețină, "cum să fac curat, mă înjosesc” heloo… CFR PROGRESUL CĂLĂTORI, da-te jos la Rădăuți și rămâi acolo. 
“Nu, nu am nimic cu omaneii din Rădăuți… sau cu cei din provincie.”

Sa ajuns la un grad prea mare de nesimțire din partea unor femei, care consideră ca dacă le-a dat mama natură puțină frumusețe asta este tot ce contează.

Am văzut cazuri în care erau doar frumoase, și nu știau să facă nimic, “de frumoasă ești frumoasă, de deșteaptă ești tot frumoasă” scuze dar acesta este adevărul crud.

Dacă faci o curățenie o faci pentru tine, să stai TU într-un mediu plăcut, să înveți să faci o mâncare asta nu înseamnă ca miroși a ceapă, înseamnă ca faci o mâncare… și lista poate continua. Nu zice nimeni să stai toată ziua cu cârpă în mână sa faci curat, dar un minim de ordine îl faci pentru tine!

Învățați să fiți curate și-n interior nu doar în exterior, la final nu păcăliți pe nimeni, doar pe voi.

Durerea/Boala 

Da, desprea ea vreau să scriu, sunt două feluri de dureri, ceea fizică în care te doare o mâna sau un picior, sau cea sufletească în care te dor toate.

Ei bine “eu sunt” sau am fost mama durerii, încă din copilărie pe mine ma durea mereu ceva, ba îmi rupeam o mână, ba eram accidentată în vreun fel.

Am continuat așa mult timp, îmi căutam boli și pretexte cu duiumul, până într-o zi anume când am zis STOP, atunci am conștientiza durerea pe care mi-o provocam și mă săturasem de suferință. 

Dar hai să vă detaliez durerea, sau boala.

Durerea sau bola nu vin din neant, vin dintr-o lipsă, lipsă de atenție, lipsă de timp, lipsă ne neînțelegere etc, odată ce ai aceste lipsuri vine bola, și-ş' face loc și îți da tot ce vrei.

Dacă ești bolnavă, primești îngrijire, atenție de la familie, prieteni, primești concediu de la muncă, primești înțelegerea color dragi căci te vede ca ești bolnavă și te compătimesc.
Practic tu îți setezi singură subconștientul să caute boala.

Să fac o paranteză, eu am fost o persoană care conștientizam cam tot ceea ce făceam, în mare parte o făceam cu bună știință. Dar sunt și cazuri multe spre foarte multe care nu o fac intenționat. Pur și simplu “viața sau universul la da o boală” Fix pentru că ei și-au setat în subconștientul lor anumite lipsuri, pe care o boală ți le-ar putea îndepărta.
Eu mă simțeam văzut, mă simțeam iubită, simțeam ca cuiva îi pasă de mine, nu mă simțeam a nimănui.

Odată la patru sau șapte luni eram în spital, eram o bolnavă fericită, de ce fericită? Știam ca cineva va veni să mă vadă, compătimească…..

Trist, știu dar la vârsta de nouăsprezece ani, nu aveam mintea de acum si nu știu cât  este vorba de minte și cât este vorba de lipsa de atenție, și de neiubire, de multe ori din partea familiei.

După ce am avut acesta revelație în care mi-am dat seama ca mă sabotam singură pentru iubire, atenție,etc am ajuns la concluzia  ca iubirea de fapt este în mine și că eu ar trebui să îmi ofer iubire și nu să cerșesc în stângă și în dreapta puțină atenție.

Cam la asta se referă iubirea de sine, la a nu mai tânji după ceva din exterior, totul este în noi, noi putem să ne facem palat sau cocioabă.

De la vârsta de nouăsprezece ani mi-am promis ca nu voi mai fi niciodată victima nimănui nici măcar a mea, nu voi mai cerșii iubire prin suferință și mă voi iubii pe mine.
Pot spune ca mi-am învățat lecția și ca am scăpat de acea suferință.

Ca mine sunt miii de tineri, adolescenți, copii, chiar și adulți. Eu am fost un caz care am conștientizat la timp ce fac și de ce o fac, dar sunt și cazuri în care trăiesc așa o viață, pentru un strop de atenție sau înțelegere.

Lipsa aduce după ea altele și altele, mai ales lipsa de neiubire de sine. Am învățat să mă iubesc și să mă accept, pot spune ca am învins boala.

Și dacă vor fi persoane care vor spune ca ei nu au făcut așa ceva niciodată... 😉 căutați în voi, dar mai adânc nu doar la suprafață.

Mulțumesc!🌞

Încep din a spune mulțumesc Mamă mulțumesc Tatā.

Pentru ce vă mulțumesc? Ei bine pentru jumătatea asta de viață pe care mi-ați dat-o, de ce zic jumătatea? Până la vârsta de cinsprezece ani m-ați  educat cum ați știut voi, cu bune cu rele m-ați ridicat, dar m-ați și coborât.

Ați făcut din mine om, pe drum și pe pământ, știu să tac știu să ascult știu să respect și să mut munți.
Ați făcut din mine plutã să nu ajung vreodată”n  râpă. Am învățat multe de la voi, începând cu “Bună ziua și cu du-te dracu, piua”.

Mama m-a învățat să fiu cuminte să respect sa mănânc tot dar când mi se umple paharul să zic ca nu mai pot. Mai învățat cei curățenia, ordinea și disciplina și când voi pleca în lume singură să stiu să pun totul cap la cap. Știu să cos știu să bat cuie, să gătesc rele și bune de la tine mamă draga am astăzi multe calități, de mai fi lăsat în lumea mea, vedeam azi totul  pe dos.

Tata ai fost și tu prin casă, mai absent puțin cei drept, te”nțeleg aveai multe greutăți, dar când aveai puțin timp liber ne așteptai cu masa pusă și făceai ca acea masă sa fie bună,bunuță. Am învățat multe de la tine, bune și mai puțin bune, am luat de la tine doar ce mi-a plăcut, dărnicia, bunătatea îmi sunt de ajuns. Datorită ție am învățat să nu plec niciodată cu pantofii murdari și să am mereu cămașa călcată exemplar. Am luat din voi doar ce mi-a plăcut, de aceea am zis jumătatea de viață.

După  vârsta de cinsprezece ani m-am construit am vrut să sădesc în mine doar semite ce”n colțesc iubire și bucurie, cam astea mă definesc.

Mulțumesc vouă dragi părinți pentru tot binele făcut, vă iubesc așa cum sunteți, nu aș schimba nimic din voi datorită vouă sunt azi aici cu voi.

În concluzie, ni se dă o viață o educație, dar dacă nu ne place ceva la noi din ce au construit părinții, este de datorită noastră să schimbăm, nu să trăim într-o continuă victimizare și nepăsare. Tu ești propriul tău bine sau rău. 🌞

Copii, copiii! 

Făceți-mă și pe mine să înțeleg ce se întâmplă în acestă  lumea de toate femeile au început să facă copii? Și culmea nu unu sau doi, am văzut cazuri în care sunt si șapte, nouă chiar și treisprezece copii.

Să o iau cu începutul, nu am o problemă cu asta, puteți să faceți și patruzeci dar faza proastǎ este cǎ unele dintre voi nu doriți acei copii. Îi faceți că este vârsta, cui îi rămâne casa, cui îi rămâne pisica sau cel mai rău, cine are grijă de mine la bătrânețe.

Nu pot trece peste niciuna, dar asta cu fac copil să aibă grijă de mine la bătrânețe este cea mai egoistă gândire posibilă. Tu nu îl faci din iubire pentru el, îl faci din “iubirea” pentru tine, adică vrei un îngrijitor la bătrânețe.
Nu îi faci pentru a-ți fi de ajutor, sau pentru a-ți potoli tu setea de neiubire și ne împlinire, crezând ca dacă faci un copil gata ai un sens sau un scop, ești dumnezeul” cuiva  în această lume.

Dragele mele, dacă tot îi aduceți pe lume, aduceți-i  din dragoste și compasiune, nu din frustrări și ură, ca mai apoi să zbierați la ei ca niște “descreierate” netratate.

Înainte să faceți un copil sau nouă, întrebați-vă dacă vi doriți cu adevărat, dacă sunteți pregătite psihic pentru a avea o umbră după voi douăzeci și patru din douăzeci și patru cam vreo șaisprezece ani minim.

Nu te gândi că gata, îl faci stai doi ani acasă cu el, vai ce drăguț va fi și cat te vei plimba cu el prin parc. Nu-i chiar așa... ce ai văzut până acum în filme  sau în  social media este doar o regie bine jucată de niște actori sau mame frustrare care încearcă să își aline puțin viața. Nu aruncați cu pietre în mine, nu zic ca un copil este o corvoadă. Este o bucurie, dar trebuie să fi tu o bucurie ca acel copil să preia din tine bucuria.

Înainte de toate căutați-vă la cap, de multe ori acolo este problema, vedeți ce iubiți la voi, ce nu iubiți, ce dezgustați și mai ales ce aveți de oferit.

Un copil are nevoie de iubire, dăruire, să poți să îi oferi  toate astea, trebuie să le ai în tine. Și cel mai mult oferă-i timpul tău copilului tău, nu bani sau lucruri materiale ci timpul tău atenția ta, cu asta îl faci om mare.

Deveniți fix mamele pe care voi vi le-ați fi dorit când erați  copii.

Si cel mai important iubiții necondiționat, voi pe ei!

"Să nu sădești în tine ceva ce nu-i iubire, disperarea naște disperare. Am auzit mame care își blestemau pruncul nenăscut, cruntă durere a fătului cât și a mamei."

Alegeri.

Uită-te în tine, mai adânc, dincolo de piele și os, de vene și țesut. Intră în tine, în esența ta de om și privește tot ce este mai frumos și mai viu în tine.

Înțelege ce te-a construit, iubit si dezmierdat.

Uită-te la tot ce îți place, iubești sau ce este de lepădat. Iubește chiar și ura și frustrarea căci în tine este totul, binele, răul dar și potopul. Spală-ți ochii în văzduh, șterge tot ce nu este de spus, lasă totul în trecut și privește spre apus.Tu ești totul tău, poți fi rai sau poți fi iad tu alegi în ce te scalzi.

Consumerismul și fuga după lucruri inutile.

Câte comenzi online ai dat luna aceasta?

Și câte lucruri ți-ai cumpărat fizic din magazine?

De câte ai nevoie și câte vor ajunge la gunoi in cel mai scurt timp?

Știi de ce te întreb toate astea și de ce scriu aceste rânduri? Ei bine azi am văzut un vlog filmat în Cairo de către Cris și Raul, vă recomand să îl urmăriți.

Este de-a dreptul șocant cum acei oameni din acele zone trăiesc în munții de gunoaie. Mă strădui să înțeleg cum acei oameni pot lucra și trăi în acele condiții, mizere este puțin spus. Trăiesc la limită subzistentei umane.
Să ne înțelegem că nu îi blamez, din contră, le port un respect enorm acelor oamenii care sortează gunoiul și apoi îi reciclează.

Dar unde vreau să ajung cu aceste rânduiri, oamenii buni, am ajuns să cumpărat orice rahat frumos ambalat, am ajuns să fim prostiți de media și tot ce înseamnă marketing, doar pentru a fi la “modă” ia-ți noua geantă tip pisică și vei fi cool” NU AI NEVOIE DE ACEA GEANTĂ FEMEIE, va ajunge la o groapă de gunoi printre alte genți tip elefant sau albinuță.

De ce am devenit atât de ușor de manipulați?

De ce consumerismul a ajuns la un nivel atât de mare ca într-un final din 100 de lucruri 50 le pui în șifonier și uiți de ele, alte 30 le folosești odată la 6 luni și în concluzie ai nevoie doar de 20….

De ce trebuie să ne alimentăm “ ne-fericirea “  prin a face cumpărături inutile ca la final să își găsească sfârșitul într-o groapă de gunoi?

Data viitoare când vrei să îți cumperi ceva, gândește-te de 10 ori dacă ai nevoie de acel lucru, nu îl cumpăra doar pentru că este drăguț sau că te propulsează pentru 10 minute într-o altă categorie socială că vezi doamne ai și tu ce are Gigel, cumpărați doar dacă aveți nevoie.

Acei omanii se “bucură” totuși ca au un loc de muncă, de acolo trăiesc doar că cu cât acele gropi de gunoi se vor înmulții cu atât bolile vor înflorii, aerul curat se va disipa.

Iubește-te tu pe tine! 

Vă deformați cu buze și gene cu pomeți și sprâncene, vă faceți “frumoasele” frumoaseleor, dar nu vedeți prea multul din puținul din voi.

Nu vă mai schimbați identitatea, cu acid și cu pomeți, dragele mele sunteți urâțele rău. Păcat că toți vă spun minciuni că sunteți frumoase.
V-ați deformat pentru atenția altora și v-ați pierdut atenția voastră.

În goana după darul vieții. 

Ce este? De ce l-am numit așa, ei bine cu toții suntem în căutare după acest “ trofeul” al vieții, cu toții dispunem de el și cu toții ne bucurăm la apariția lui. 
Soarele, despre el este vorba, câți dintre noi tânjim după el, și câți dintre noi rămânem blocați și absorbiți în razele lui când apare. Sunt convinsă că multă lumea ar prefera o jumătatea de soare decât o un sfert de ploaie.

De ce suntem atât de ahtiați  după soare și de ce ne schimbăm dispoziția și starea în funcție de apariția lui?Câți oamenii ai auzit, “ ce vreme urâtă” când oare apare soarele…

În jurul meu aud asta de cel puțin 3,4 ori pe zi, un număr foarte mare de oameni care au o nemulțumire legată de cel mai necontrolabil lucru al existenței lor, apariția soarelui.

De ce trebuie să ne lăsăm influențați de prognoza meteo? De ce nu putem accepta că și ploaia, vremea capricioasă, are rolul ei?

Ore noi ca oameni suntem mereu strălucitori, veseli, cu un tonus bun și gata să împrăștiem fericire în jurul nostru? Ei bine nu, și noi ca și vremea, avem momentele și momente, bune sau mai puțin bune, si ploaia are rolul ei și vântul are rolul lui, totul  în acest univers are un rol, până și furnica pe care o calci,cu bună știința sau fără, are rolul ei.

Hai să nu ne mai agățăm de ceva ce nu putem controla, să vedem și dincolo de soare, dincolo de zilele senine și călduroase, da știu este plăcut, frumos, dar un soare arzător 365 de zile pe an ar fi moarte curată.
Iubiți tot ce pică și tot ce strălucește pe cer și pe pământ căci doar așa vom avea parte de Viață, doar acceptând că fiecare lucru pe acest pământ are o însemnătate.

De ani de zile.